Copiii și obiceiul sănătos de a bea apă

Scris de Nazzuro Aqua

01/03/2020 -

10:05

O alimentație sănătoasă și echilibrată, cu o mulțime de legume, fructe, cereale, proteine, lactate este esențială pentru dezvoltarea celor mici. OMS recomandă începerea diversificării o dată cu împlinirea vârstei de 6 luni, cu excepția cazurilor în care medicul recomandă altfel. Cu acest prilej, este important să oferi copilului apă încă de la începutul diversificării, pentru a învăța gustul și pentru a deprinde obiceiul de a bea apă.

Alimente alese cu grijă

Copiii au nevoie de alimente bogate în nutrienți pe care îi regăsim într-o varietate de legume, fructe, carne, produse lactate etc. O farfurie sănătoasă cuprinde un echilibru între cereale, legume, proteine și fructe. Hrana preparată din alimente de sezon, cât mai puțin procesată, fără sare, prăjeli este ideală pentru cei mici, iar apa nu trebuie să lipsească de la nicio masă. Celor mici trebuie să le oferi apă cât mai des pentru ca ei să poată exersa și pentru a învăța cum să bea dintr-o cană sau pahar deschis.

Știm cu toții că obiceiurile se formează în timp. La fel se întâmplă și cu obiceiul de a bea apă. Unii copii vor fi îndrăgostiți din de la primul contact cu apa, în timp ce alții vor avea nevoie de mai mult timp pentru a se obișnui cu ea. Apa Nazzuro este o apă curată, cu un gust delicios pe care cei mici îl vor adora. Dacă alegi o cană specială cu desene drăgălașe și îi oferi libertatea de a explora și de a descoperi singur care sunt limitele de curgere, sunt toate șansele să crească ca un mare iubitor de apă.

Recomandări de recipiente

Un pahar mic de shot e suficient de mic pentru ca cei mici să învețe să bea apă, cu ajutorul părinților. Pe piață există multe tipuri de recipiente create special pentru copii: căni cu cioc, căni cu pai, cu valve anti-curgere, cu deschidere 360, etc.

Sfat: oferă-i apa dintr-un alt tip de recipient decât biberonul, dacă cel mic este hrănit cu formulă de lapte.

Etapa învățării va fi și amuzantă, și dezordonată. Până când cel mic va învăța să gestioneze și controleze recipientul din care bea apă, se va uda. De aceea este bine ca atunci când sunteți la plimbare și în alte locuri decât acasă să le oferiți apă din recipiente din care să nu curgă apa ușor. Acasă poate fi spațiul sigur pentru explorare – acolo sunt toate hainele de schimb. De asemenea, alegeți recipiente confecționate din materiale rezistente deoarece vor cădea des pe jos.

Beneficiile apei pentru copii

La fel ca și în cazul adulților, cei mici au nevoie de un aport suplimentar de apă atunci când încep să mănânce alimente solide. Trecerea de la lapte exclusiv, la mâncare gătită produce schimbări treptate la nivelul sistemului digestiv iar hidratarea corespunzătoare îi va ajuta să aibă o digestie normală, fără constipație.

Copii, colectivitatea și apa

O dată ce încep să meargă în colectivitate (creșă, grădiniță iar mai apoi la școală), este nevoie să le pregătești în fiecare zi pachețelul cu gustare sau prânz, după caz, plus sticla de apă. Este important să le oferi copiilor o apă curată și gustoasă, iar faptul că o ai la îndemână, la robinetul de la bucătărie în orice moment, orice ar fi, te scutește de grija lipsei de apă îmbuteliată. Cu Nazzuro, nu mai e nevoie să cumperi și sa depozitezi baxuri întregi de apă și astfel reduci consumul de plastic de unică folosință. Cei mici vor învăța repede importanța grijii față de mediul înconjurător, folosind recipientele reutilizabile pentru a bea apă.

Surse: 

http://www.babyledweaning.com/features/breastformula/water/

https://www.pregnancybirthbaby.org.au/when-can-babies-drink-water

https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/drinking-water

MAI MULTE NOUTĂȚI

Descoperă ce e nou în lumea Nazzuro Aqua.

Sistemele de purificare a apei au fost configurate special pentru nevoile familiilor moderne -..
Te-ai întrebat vreodată dacă într-adevăr apa, până să ajungă la tine (de la robinet..

Acest site utilizează cookies, pentru a vă oferi cea mai bună experiență. Pentru a afla mai multe, vă rugăm să vizitați pagina Politică cookies.